Magic Art – Lumea in care Imposibilul devine cu usurinta Posibil

Pentru copilul din noi…La Mulţi Ani!

Lasă-mi, lume, puterea de a zâmbi soarelui şi îmbufnarea de a fugi desculţ prin ploaia de mai, iunie şi din tot restul vieţii. Lasă-mă copil şi nu mă creşte mare. Lasă-mă să pictez lumea în culorile ţipătoare de pe asfalt. Îngăduie-mi să mă joc cu creioane colorate şi să desenez viaţa aşa cum este ea: simplă şi colorată. Mai lasă-mă să răscolesc în punguţa cu doi bani în căutarea fericirii şi să o găsesc în jocul de-a ţara care işi vrea ostaşii înapoi. Să mai gust din când în când bucuria unor cireşe negre şi amare puse la urechi. Jocurile să se întindă nebuneşti până în miez de noapte şi fiecare vacanţă de vară să se termine într-un roşcat şi imens foc de tabără. Şi vreau să mă mai bucur cu ochii închişi de frumuseţea pe care o vedeam zi de zi în mersul meu spre şcoală şi când treceam banal pe lângă ceilalţi. M-aş  arunca în valurile vieţii, dar înainte leagă-mă la ochi mai strâns decât la “baba-oarba” pentru că ştiu că atunci când voi deschide ochii lumea va fi un loc magic cu prinţi şi cu prinţese. Şi azi nu vreau să mă grăbesc, mă las să mă bucur de fulgii de ploaie şi de stropii de zăpadă. Nu vreau să învăţ umbrele şi să mă doară tăcerile, eu vreau să adorm senin, cu capul aplecat comod în poala mamei. Şi am toate acestea…în lumea magică a copilului din mine……….

Lasă-mi simţurile să nu uite cum miroase pământul amestecat cu fân şi iarba şi roua proaspătă de dimineaţă. Azi vreau să mănânc puricei de mămăligă şi corcoduşe acre cu sare până când sunt trasă grozav de urechi şi  să-mi ling degetele de dulceaţa atât de dulce a vatei pe băţ. Lasă-mi plăcerea de a mânca zahăr pe pâine. Lasă-mă să mă dau în caluşei şi să cred că aşa de repede trebuie să zboare şi Făt-Frumos către Cosânzeana lui, marea către munte, visele către realitate şi către împlinirea lor. Lasă-mă să mă împiedic şi  să cad, doar ca să-mi întinzi mâna, dar lasă-mă să mă ridic singur sau împreună cu tine. Lasă-mă să râd de ceea ce mi s-a întâmplat încă şi să râd cu poftă de ce nu o să mi se întâmple. Şi dacă cineva râde de mine, să pot să râd şi eu de el şi să uit apoi. Să plâng şi să uit pentru ce mi-au curs şiroaiele de lacrimi. Azi grijile mele să se rezume la pedeapsa aplicată de doamna învăţătoare pentru că nici astăzi nu am fost cuminte. Lasă splendoarea lumii întregi să stea agăţată de ramura de brad în ziua de Crăciun. Lasă adultul să fie copil şi să se mândrească cu asta. Lasă copacii mari şi verzi plini de dude mov care ne murdăresc mâinile şi pielea, să creasca în livezi sau în copacii din faţa casei, nu într-un ghiveci la bloc. Lasă-mă să gonesc după fragi şi mure şi să-mi pierd papucul în adâncul fântânii de la marginea pădurii. Nu contează că o să port o săptămână papucii cei urâţi de paie…

Lasă-mi ochii să gâdile verdele pădurilor şi să nu cunosc griul clădirilor şi cele 1000 de feţe ale monitorului şi ale internetului. Lasă să mi se înroşească urechile si obrajii de plăcerea de a mă legăna ore întregi într-un tobogan. Să mă laşi să sar în sus de bucurie când joc şotron. Să nu mă pedepseşti când plâng că amarul şi supărarea or să-mi treacă repede. Să nu-mi iei inocenţa căci fără de ea, eu sunt nimic. Nu-mi maturiza zâmbetul căci în lipsa lui nu mai pot să fiu nici eu. Nu mă lăsa să mă întristez şi nu mai turna… dacă poţi… nisip în clepsidra scurtă a vieţii. Lasă-mă să-mi fie teama de monştrii care mă aşteaptă pe holul întins şi mare şi nu de monştrii umani, din viaţa reală. Lasă-mă să cred că prietenii imaginari sunt mai reali decât cei virtuali şi că iţi sunt alături atunci când am nevoie. Lasă-mă să cred că dacă  suflu în pălăriuţele albe şi zburătoare de păpădie îmi voi întâlni într-o bună zi prinţul sau sufletul meu pereche. Lasă-mă să zbor peste câmpii odată cu ele… Lasă-mă să nu ştiu de ce dispar oamenii fără să-şi ia rămas bun, lasă-mă să cred până la ultima suflare că iubirea ne aparţine întotdeauna celor care mai cred încă în zbor.  Lasă-mă să cred în iubire, în oameni, în frumuseţea lor şi fereşte-mă, lume, de durerea de a uita ce înseamnă să fii copil.

La mulţi ani, copii adulţi! La Mulţi Ani copiilor din voi! Îmbrăţişează-ţi azi copilul din tine şi lasă-l să fie fericit aşa cum numai el ştie să fie!

 

Comments on: "Pentru copilul din noi…La Mulţi Ani!" (1)

  1. stamatachi anca said:

    Impresionant mesaj!
    Imi voi stabili o zi in care sa-mi sarbatoresc copilul din mine… sper ca acea zi sa devina… in fiecare zi!

Leave a comment for: "Pentru copilul din noi…La Mulţi Ani!"